1TV a calcat stramb - din nou - Semnal de Bacău

marți, 25 noiembrie 2008

1TV a calcat stramb - din nou

Intrunit in sedinta, ieri 24.11.2008, CNA a decis ca cei la de 1TV Bacau (televiziune apropiata celor din cadrul PNL Bacau) au incalcat regulamentul CNA.

"Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul 1 TV BACĂU cu somaţie publică, întrucât în cadrul emisiunii de ştiri, difuzate în data de 11 noiembrie 2008, informaţiile referitoare la concesionarea aeroportului Bacău au fost transmise într-o manieră părtinitoare şi fără a fi prezentat punctul de vedere al societăţii câştigătoare a licitaţiei de concesionare.

Acest fapt contravine dispoziţiilor art. 71 din Codul audiovizualului, potrivit cărora, în programele de ştiri şi dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte principiile imparţialităţii şi echilibrului, astfel încât, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică, precum şi prin asigurarea unei distincţii clare între faptele şi opiniile prezentate, să fie favorizată libera formare a opiniilor.”


vezi mai multe detalii aici

Niciun comentariu: